Horia Colibășanu a anunțat că începe călătoria spre Nepal, Himalaya, unde plănuiește să continue proiectul ambițios început în 2019: deschiderea unei rute noi spre vârful Dhaulagiri 8.167m. Alpinistul este primul sportiv de performanță din România care s-a vaccinat împotriva Covid-19, acest lucru fiind posibil și datorită ocupației sale principale, aceea de stomatolog în Clinica Dr. Horia Colibășanu din Timișoara.

Din echipa expediției pe Dhaulagiri fac parte trei alpiniști cu experiență: Horia Colibășanu – are în palmares opt vârfuri de peste 8.000 de metri, Marius Gane – sportiv român de performanță și alpinist de mare altitudine, Peter Hámor – alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya. Cei trei sportivi vor avea o ascensiune fără oxigen și fără ajutorul șerpașilor.

“Față de prima expediție pentru acest proiect, de a deschide o rută nouă în Himalaya, anul acesta avem avantajul că știm jumătate din traseu. Știm la ce să ne așteptăm, ce vom întâlni, ce avem de făcut. Avem nevoie doar de o fereastră de vreme bună” – Horia Colibășanu, la plecarea spre Himalaya.

Expediția din 2021 este planificată în perioada martie – iunie. La sosirea în Kathmandu, Horia va respecta perioada de carantină de câteva zile, iar din 24 martie va parcurge tura de aclimatizare pe traseul ghețarul Khumbu – tabăra de bază Everest. La începutul lunii aprilie își va organiza echipamentul de expediție în Kathmandu și va zbura spre tabăra de bază Dhaulagiri 4200m. Din 5 aprilie începe echiparea cu corzi fixe spre taberele 1, 2 și 3, ultima fiind situată la 6600m. În perioada 28 aprilie – 31 mai este planificată ascensiunea spre vârf, în funcție de condițiile meteorologice. La începutul lunii iunie este planificată întoarcerea în țară.

Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro, pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.

În 2021, are loc cea de-a 22a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 17a în Himalaya.

Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu este susținut pentru această expediție de partenerul principal Poka. Sunt alături de el partenerul tradițional FAN Courier, Farmaciile Alphega, Cramele Recaș, Banca Transilvania, Global Vision, ZF Group TRW. Partenerii tehnici ai expediției sunt Mammut, SorinS, SportGuru și Federația Română de Alpinism și Escaladă. Comunicarea expediției este realizată cu sprijinul agenției Atu Advertising.

CARIERA SPORTIVĂ

Horia Colibășanu este sportiv de performanță, alpinist de mare altitudine, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României Klaus Iohannis care i-a acordat lui Horia Colibășanu în iunie 2017 cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele: Ordinului Național “Steaua României”, grad de Cavaler.

Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).

Horia a participat la 22 expediții internaționale de-a lungul carierei sale, făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.

Lizzie-Robinson-en

The Murder of Benjamin Crum – Devil’s Creek p.d. case file bc02145621y 

LIZZIE ROBINSON

38/F   5’3″, 115 lbs

Interview highlights:

– Lizzie gave the following leads:

1. Lizzie considers herself Ben’s best friend, and is also friends with Tate Cullen.

2. Lizzie served Tate and Ben when they ate dinner at Rosie’s Diner on Saturday early evening.

3. Lizzie worked the morning shift at Rosie’s on Saturday. She went home to the farm for a few hours, and then went back for a second shift by 3 PM.

4. Lizzie doesn’t know Boxer Gray, and dislikes Archer Gray.

5. Lizzie discloses that everyone in town knows that Jay Stafford killed the mayor and Jay is associated with Boxer Gray.

6. Lizzie reveals that the underboss of the Underground is running for mayor (Jinxy).

7. Lizzie admits to having a life insurance policy on Ben. She also admits to turning in the paperwork on Friday before the murder on Saturday. 

OCCUPATION

Waitress

Rosie’s Diner 

2007 – present

BACKGROUND

Lizzie graduated from high school and completed one semester of community college in General Studies. Lizzie currently lives on her parents’ farm, which borders the city of Devil’s Creek and extends for miles out in the countryside. The Robinson Farm holds a Rattlesnake Roundup each year where the townsfolk are invited to come to the farm and hunt rattlesnakes for prizes. The farm is also the subject of urban legend that many travelers have disappeared after being lost in that part of town. The farm has been investigated numerous times over the years, but we all know that a dozen hungry hogs and an incinerator on the property could clean up evidence of foul play.

ASSOCIATIONS

Lizzie was a dear friend of Benjamin Crum at the time of his death.  Lizzie is also friends with Tate Cullen, and is not friends with Belle Stafford or Archer Gray.

OTHER FACTS

Lizzie served Ben his last meal when she waited on him and his best friend Tate at Rosie’s Diner. 

POST-INTERVIEW UPDATE: 

Lizzie has attempted to form a romantic relationship with Benjamin Crum on multiple occasions over the last three years,  to no avail (per Ben’s sister’s interview and former private messages via social media that Detective Kincaid uncovered).  Benjamin rejected her each time, even publicly at Rosie’s Diner, and told her he only wished to remain friends. There is no indication that she was upset or angry about this rejection, however.

 

Dexter-Cline-en

The Murder of Benjamin Crum – Devil’s Creek p.d. case file bc-02145621y
DEXTER CLINE
41/M 6’1″, 185 lbs

Interview highlights:

– Dexter gave the following leads:

1. Dexter discovered the body by checking the front door, as it was silent not long after Ben had arrived at his home. 

2. Dexter has a feudal history with Ben and doesn’t approve of his small house in the neighborhood.

3. Dexter knew that Ben was doing surveillance on him.

4. Dexter had a switch blade and syringe full of a reported steroid solution, as he had just left work at Brighter Future Eyecare.

5. Dexter is the estranged cousin of Holden Knox. They stand to inherit a lot of money from their uncle, Rory Wilkes, III, who is terminally ill.  Holden and Dexter are the only two listed in his will, as he didn’t have children.  Dexter reports that Holden has a violent past, but nothing in the records on Holden supports that claim. 

6. Dexter moved from Skull Valley to Devil’s Creek five years ago.

7. Dexter doesn’t deal with any compounds containing cyanide.

8. Dexter is not friends with Archer or Boxer Gray.  

OCCUPATION

Ophthalmologist

Brighter Future Eye Care 

2007 – present

BACKGROUND

Dexter Cline moved to Devil’s Creek from Skull Valley, Arizona five years ago.  Nobody knows anything about his past, and he has no online history beyond five years ago.

ASSOCIATIONS

Dexter Cline is the neighbor of the deceased. Over the last five years, there have been 16 police reports filed by Dexter against Benjamin Crum. None of the police reports ended with arrests or fines, and were largely unfounded.

other facts

Dexter discovered the victim’s body within the hour of his demise. The police noticed he had a switchblade knife in his pocket, and a syringe. Officer Ripman asked Dexter for the items, and they are currently being analyzed at the crime lab.

Open chat